Descarca formulare

Platforma electronica de evidenta a tichetelor pentru activitati casnice

Harta digitala a Municipiului Husi

Registrul spatiilor verzi din Municipiul Husi

Planul Urbanistic General (PUG) al Municipiului Husi

Lista prestatori servicii funerare

Introducerea de sisteme informatice pentru optimizarea proceselor in Municipiul Husi – cod SMIS 128787

Reducerea emisiilor de carbon in municipiul Husi bazata pe planul de Mobilitate Urbana Durabila, SMIS-123567

Vremea

Weather Icon

Masuri specifice pentru prevenirea accidentelor in cazul descoperirii de munitii neexplodate

MĂSURI SPECIFICE PENTRU PREVENIREA ACCIDENTELOR ÎN CAZUL DESCOPERIRII DE MUNIȚII NEEXPLODATE

          Având în vedere că în ultima perioadă s-au constatat o serie de situații care ar putea pune în pericol cetățenii, în momentul descoperirii de muniții neexpodate din timpul conflictelor armate, precum și pentru evitarea pe viitor a producerii unor situații de urgență, vă aducem la cunostință obligațiile prevăzute de Legea 481 din 2004 și OMAI nr. 135 din 2015, astfel:

            Conform Art.48 din Legea 481 din 8 noiembrie 2004 privind protecția civilă:

(1) Persoanele fizice și juridice care iau cunoștință de existența munițiilor au obligația să anunțe de îndată centrul operațional din cadrul serviciului de urgență profesionist, dispeceratul integrat de urgență, poliția sau primarul, după caz.

(2) Se interzice persoanelor fizice neautorizate să ridice, să manipuleze ori să utilizeze muniția neexplodată.

          Conform Art.159 din Ordinul cu nr. 135 din 14 octombrie 2015 pentru aprobarea „Normelor tehnice privind managementul activităților de intervenție pentru asanarea terenurilor de munițiile rămase neexplodate din timpul conflictelor armate și executarea lucrărilor de distrugere a zăpoarelor”:

(1) Munițiile descoperite ncexplodate constituie un pericol deosebit pentru oameni, în condițiile contactului cu acestea.

(2) Pentru prevenirea accidentelor în rândurile populației, inspectoratele pentru situații de urgență județene iau măsuri pentru prevenirea accidentelor în rândurile populației care pot consta în:

  1. a) organizarea de expuneri în școli, instituții publice și la operatorii economici pentru informarea asupra pericolului pe care îl prezintă descoperirea munițiilor rămase neexplodate. Cu acest prilej se prezintă modul de comportare față de aceste muniții, precizându-se în special ceea ce ESTE INTERZIS , respectiv:
  2. atingerea munițiilor cu mâna sau cu alte obiecte;
  3. ridicarea, transportul și introducerea munițiilor în diferite încăperi sau locuințe;
  4. comercializarea acestora prin centre de colectare a deșeurilor metalice;
  5. lovirea sau mișcarea munițiilor găsite în pământ ori la suprafață;
  6. introducerea munițiilor în foc;
  7. topirea elementelor metalice ale munițiilor;
  8. tăierea munițiilor cu fierăstrăul, scule electrice sau prin sudură;
  9. folosirea munițiilor pentru improvizarea diferitelor unelte;
  10. utilizarea pulberilor și explozivilor proveniți din muniții în scopuri artizanale;
  11. demontarea de la muniții a focoaselor sau a altor elemente componente;
  12. folosirea pentru joacă, de către copii, a unor muniții;

Măsurile care se iau pentru prevenirea accidentelor sau expunerea la riscuri în zonele în care există ori se presupune că există unele muniții rămase neexplodate, avertizând asupra a ceea ce ESTE INTERZIS și anume:

  1. accesul persoanelor și animalelor;
  2. executarea de săpături manuale sau cu mijloace mecanice;
  3. aprinderea focului deschis;
  4. executarea unor lucrări de îmbunătățiri funciare;
  5. circulația vehiculelor:

Conform Art.161 din Ordinul cu nr. 135 din 14 octombrie 2015 pentru aprobarea „Normelor tehnice privind managementul activităților de intervenție pentru asanarea terenurilor de munițiile rămase neexplodate din timpul conflictelor armate și executarea lucrărilor de distrugere a zăpoarelor”:

(1) Autoritățile administrației publice centrale și locale, instituțiile publice, operatorii economici și populația au, potrivit legii, obligația de a acorda sprijin serviciilor de urgență profesioniste din subordinea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență pentru realizarea activităților prevăzute de prezentele norme tehnice.

(2) În scopul prevăzut la alin.(1), la descoperirea munițiilor neexplodate, autoritățile administrației publice, instituțiile publice și operatorii economici iau următoarele măsuri:

  1. a) sistarea oricărei activități lucrative;
  2. b) îndepărtarea personalului/populației din zona în care a fost descoperită muniția;
  3. c) anunțarea de urgență prin SNUAU 112 despre descoperirea de muniții neexplodate;
  4. d) indicarea locului unde a fost descoperită muniția neexplodată.

Președintele Comitetului Local
 pentru Situații de Urgență Huși
PRIMAR,
Ing. Ioan CIUPILAN

Compartimentul Protecţie Civilă
Doru – Ioan Hârjete